Merită să vopsești jantele mașinii tale?

Jantele unui autoturism oferă stil și personalitate, așa că un set de jante frumoase poate contribui mult la obținerea unui aspect atractiv. Prin urmare, uneori poate fi necesar să acordăm mai multă atenție jantelor mașinii noastre, pentru a le readuce la viață.

Din acest punct de vedere, există două opțiuni importante: vopsirea jantelor sau achiziționarea unor jante noi.

Despre fiecare opțiune în parte ne propunem să discutăm în acest articol.

Merită să vopsești jantele unui autoturism

Dacă bugetul tău nu este foarte generos, dar cu toate acestea îți dorești să îmbunătățești aspectul mașinii tale, atunci vopsirea jantelor reprezintă o soluție accesibilă.

Poți să le faci să arate ca noi fie vopsindu-le acasă, ceea ce nu este chiar simplu de realizat, fie într-un service specializat în vopsire jante. Îți recomandăm a doua opțiune.

Vopsirea jantelor implică un cost redus, mai ales dacă faci asta acasă, și totodată reprezintă o soluție foarte eficientă de a schimba aspectul mașinii. Există o mulțime de culori și finisaje pentru care poți opta, așa că nu îți va fi foarte dificil să obții un set de jante impecabile, perfect pe gustul tău.

Sigur, există și câteva dezavantaje ce ar trebui menționate. Mai precis, dacă alegi să vopsești jantele acasă, temperaturile ridicate și uzura de zi cu zi ar putea face ca stratul de vopsea să nu reziste prea mult. De asemenea, pregătirea jantelor este un proces care durează, așa că este posibil să fie necesară indisponibilizarea autovehiculului pentru cel puțin 2-3 zile.

Achiziționarea unui nou set de jante

Achiziționarea unui nou set de jante este o opțiune mai scumpă decât recomandarea de mai sus, însă la rândul său oferă avantaje ce nu pot fi ignorate. Jantele noi vor fi mai durabile, păstrându-și aspectul impecabil pentru o mai lungă perioadă de timp.

De asemenea, există opțiunea de a alege dintr-o gamă largă de modele, astfel încât nu îți va fi deloc dificil să găsești jantele care să se plieze perfect preferințelor tale. Beneficiezi de garanție pentru jantele cumpărate și, în anumite cazuri, poate exista chiar și opțiunea de personalizare a acestora.

Prețul mare pe care achiziția unui nou set de jante îl implică este un dezavantaj. Apoi, poate fi necesar ca odată cu jantele să schimbi și anvelopele, atât timp cât dimensiunile nu corespund. Acesta este un cos suplimentar pe care probabil că nu ți-l dorești.

Acestea fiind spuse, concluzia noastră nu poate fi alta decât aceea că vopsirea jantelor reprezintă un serviciu la îndemâna oricui, ce oferă numeroase avantaje precum îmbunătățirea aspectului unui autoturism respectiv obținerea unui preț mai bun pentru vânzare.1