Recunoasterea propriei subiectivitati – IV

Este cu totul usor sa crezi ca, mai presus de toti ceilalti, esti un expert in functionarea mintii tale. La urma urmei, nu exista nicio alta persoana cu care sa fii mai bine cunoscut, niciun obicei pe care l-ai practicat mai mult decat acela de a fi doar tu. Nu este nimic gresit in a fi increzator, dar, in acelasi timp, este adesea prea usor sa te vezi pe tine in moduri rigide, de auto-justificare, care impiedica intuitia si inhiba cresterea. Ne-am putea referi la o perspectiva atat de rigida ca o falsa obiectivitate – o credinta increzatoare, dar gresita in o intelegere de sine clara si totala.

Luati in considerare, de exemplu, un parinte mai in varsta ai carui copii ii spun adesea ca insultele sale intamplatoare sunt dureroase, dar care se priveste cu incapatanare ca pe un ucigas hilar, ireprosabil. Sau imaginati-va un tanar ale carui prietenii sunt perturbate in mod repetat de argumente vicioase, dar vede fiecare dintre aceste argumente ca fiind vina celorlalti oameni implicati.

Cu alte cuvinte, incercati sa va intrebati daca ati auzit adesea aceeasi critica din partea altora cu privire la viata voastra, dar nu ati dorit niciodata sa o recunoasteti. Invatarea de a da deoparte naratiunea respectata de timp pe care ti-ai spus-o si alegand sa iti pui la indoiala propriile certitudini, poate promova puternic cresterea psihologica. In unele moduri, terapia in sine este procesul de a invata sa va vedeti propriul proces de gandire ca subiectiv si irational, influentat atat de emotia constienta cat si de inconstient. Daca va puteti recunoaste propria subiectivitate in acest fel, veti tolera mai confortabil noile posibilitati – idei, idei sau naratiuni noi – cu ajutorul carora puteti reframa istoria personala.

Pentru a spune mai direct, incercati acest lucru: oricand sunteti 100% sigur ca stiti ceva, nu uitati sa recunoasteti ca ar putea exista o mica parte din aceasta pe care nu o intelegeti.

Add Comment