Putin cate putin duc la construirea unui lucru urias

In timp ce scriu, de multe ori am impresia ca ceva nu se simte chiar corect. Poate ca am facut o afirmatie prea putin fantastica sau am creat o opozitie prea strica. Aceasta poate fi o ocazie de a reelabora si revizui, dar numai daca momentul este corect. Pe proiectul dur, este in regula sa supraestimam lucrurile, sa alegem imagini dramatice si un limbaj inflorit. Cand ne dam o idee pe hartie, trebuie sa ne dam libertatea de a ne incurca. Trebuie sa fim ca niste copii mici, care scormonesc pe o bucata de hartie de constructie cu creioane. Judecata critica trebuie sa fie suspendata pentru ca ideile incipiente sa prinda contur.

Trebuie sa ne indragostim de proces, sa ne asezam in fiecare zi si sa facem treaba, indiferent daca te simti implinit  sau nu in mod minunat. Cand ne tinem programarile cu muzele, ei isi tin programarile cu noi. S-ar putea sa ma gandesc ca mi-ar placea sa ma opresc si sa fac o pauza de cafea sau sa merg la o fuga sau sa impaturesc rufele, dar, intre timp, trebuie sa imi ating obiectivul pentru ziua respectiva. Trebuie sa vorbesc de la parasirea tastaturii sau a tabloului de schita sau de orice ar fi proiectul. Fiecare zi de la sine este lipsita de importanta, dar zilele, luate impreuna, duc la mari castiguri. Aceasta ora nu conteaza foarte mult in sine, dar este o parte a imaginii mai mari.

In anumite zile voi sta cu ochii pe ceas asteptand sa termin ce am de facut, abia reusesc sa astept pana se termina timpul alocat. In cateva zile, voi verifica continuu numarul de cuvinte, sperand sa ajunga la 1.000 sau 2.000 de cuvinte. In zilele bune, voi pierde evidenta timpului si ma cufund in manuscris, uitand sa mananc si sa beau.